• Clasa Gastrotrihe
    (Gastrotricha)
    Cuprinde aproximativ 150 de specii de nemathelminţi de dimensiuni microscopice (1,5 mm), care trăiesc atât în apele dulci, cât şi în cele sărate. Corpul este acoperit cu solzi, lamele şi spini, pe abdomen – cu cili, care servesc pentru deplasare. În Republica Moldova, din această clasă este depistată specia Chaetonotus maximus.
    Chaetonotus maximus
    Ehrenberg, 1830

    Face parte din ordinul Chaetonotoidea, are corpul vermiform, alungit, cu simetrie bilaterală, turtit dorsoventral. Extremitatea cefalică mai lată decât trunchiul, prevazută cu patru smocuri de cili vibratili, care servesc la mişcare şi sensibilitate. Terminal se găseşte gura. Corpul incolor, acoperit cu peri, solzi, tubuşoare mici chitinoase în vârful cărora se deschide câte о glandă lipicioasă cu funcţie de fixare şi deplasare. Pe partea ventrală a trunchiului sunt două fâşii lungi cu cili mobili, care servesc la târâre pe substrat. Extremitatea posterioară se termină cu doi apendici digitiformi scuţi, lărgiţi la bază. Aparatele respirator şi circulator la această specie lipsesc.
    chaetonotus1 Gastrotricha. Chaetonotus maximus.
    Populează apele stătătoare şi lin curgătoare din lunca Nistrului şi Prutului, lacurile şi heleşteiele piscicole, lacul refrigerent Cuciurgan, lacurile de acumulare Dubăsari, Congaz, Ghidighici. Peste hotarele republicii este larg răspândită în regiunea holarctică.
    Este о specie tipic bentonică, rar se întâlneşte în plancton, traieşte între plante, în nămol, turbării, ape subterane, ape dulci, salmastre. S-a specializat în târâre pe fundul mâlos al apelor cu adâncimi mici, bogat în detritus organic, între plante submerse. Specie eurionică, eurihalină, oligosaprobă. Se mişcă pe substrat cu ajutorul benzilor ciliate ventrale. Se reproduce prin partenogeneză. Masculi nu au fost identificaţi. Ouăle sunt mari, depăţesc jumătate din lungimea corpului. Constituie un element trofic pentru diverse specii de hidrobionţi şi de peşti. Frecventă în zona litorală a ecosistemelor acvatice în populaţii relativ mici. În urma poluării progresive, care duce la degradarea generală a habitatelor acvatice, densitatea acestei specii scade.

    Fişă biologică

    Denumirea speciei Chaetonotus maximus
    Dimensiuni, masă corporală Până la 1,5 mm; 0,06 mg
    Nutriţie Alge unicelulare, infuzori, detritus
    Maturitate sexuală Necunoscută
    Perioada de reproducere Aprilie-noiembrie
    Prolificitate Necunoscută
    Durata vieţii 5-6 luni
    Efectiv şi tendinţe Efectiv foarte redus

     

    © 2007. Авторские права на статью – принадлежат А.И.Набережному (АН Молдовы)
    Использование и копирование статьи разрешается с указанием автора и ссылкой на первоисточник HERALD HYDROBIOLOGY

    Related posts:

    1. Rotatoria. Brachionus calyciflorus. Clasa Rotifere (Rotatoria) Include peste 2 000 de specii, dintre...
    2. Rotatoria. Asplanchna priodonta. Clasa Rotifere (Rotatoria) Include peste 2 000 de specii, dintre...
    3. Triops cancriformis Triops cancriformis (Schäffer, 1766) Clasa Crustacea Crustacee Ordinul Phyllopoda Filopode...

    Leave a Reply